Dragonul și fata

A fost o dată ca niciodată , cu mult timp în urmă , o fata care înțelegea graiul animalelor . Și cum umbla ea prin pădure după plante de leac , a început o furtună năprasnică . Norocul ei a fost că a zărit intrarea unei peșteri . A pătruns cu puțină teamă dar pentru că știa graiul animalelor , nu credea ca ar fi în pericol . S-a așezat lîngă intrare și a început să aștepte să se termine furtuna . Deodată a auzit din adîncul peșterii un geamat de durere . La început a crezut că poate este un urs , rănit de vreun vînator . Dar , era un dragon care fusese rănit cu mult timp în urmă , în lupta cu un cavaler și se retrasese în adîncul peșterii ca să moară . Fata și-a făcut curaj și a înaintat pînă a ajuns într-o sală mare , unde în mijloc , zăcea încolăcit dragonul , care o simțise și îsi ridicase cu greu , capul... Cînd fata s-a apropiat de el , a deschis un ochi și a privit-o foarte atent . Era o ființă magică și avea puterea să vadă sufletele muritorilor , așa că a văzut bunătatea din inima fetei și a lăsat-o să-l cerceteze . Ba chiar s-a întors într-o parte arătîndu-i astfel rana . Fata s-a apropiat de dragon și a vazut în pieptul lui o rană de lance în care rămăsese vîrful și o parte din lemn . Cum se pricepea la leacuri și întotdeauna avea în desaga ei cîteva ierburi vindecatoare a început să adune lemne ca să facă un foc și să fiarbă plantele pentru o compresă . Cînd a terminat de strîns lemnele și le-a clădit pentru foc și-a dat seama că nu are cu ce le aprinde . S-a apropiat de capul dragonului și mîngîindul ușor i-a spus să sufle puțin foc . Dragonul a înțeles și a suflat spre lemne și ele s-au aprins . Apoi fata pus plantele la fiert în ulceaua în care ținea apa de baut și a început să curete rana dragonului . Tot vorbind cu el și tot punînd întrebări ca să-i distragă atenția a ajuns la fierul lancii . S-a oprit și i-a spus că o să-l doară tare rău dar ea va fi lîngă el și-l va mîngîia ca să-i trecă durerea . A apucat cu nădejde de lemnul lancei și în timp ce cu o mînă îl mîngîia pe bot , cu cealaltă a smuls afară vîrful lăncii . Oricît s-ar fi abținut dragonul , durerea a fost atît de mare încît a umplut peștera cu urletul lui . Fata s-a repezit și a luat ulceaua de le foc și scoțîndu-și năframa cei ținea legat părul a început să spele rana cu fiertura de plante . La sfîrșit , a udat bine năframa și a îndesat-o în rană ca să oprească scurgerea sîngelui . Obosită de efort și de emoții fata s-a așezat lîngă dragon , sprijinită de el . Și dragonul era obosit de suferință dar ușurat de durere așa că s-a încolăcit în jurul fetei și a acoperit-o cu aripa ca de liliac pentru a o încalzi . Liniștiți acum , au alunecat într-un somn odihnitor . Au dormit mult timp și cînd s-au trezit focul era stins și nu mai erau lemne ca să pună din nou apă la fiert ca să curețe rana . Norocul lor că fata știa un izvor cu apă tămăduitoare aflat nu prea departe . Au ieșit din peșteră în lumina dimineții și au pornit prin pădure . Totul era liniștit acum , păsărelele cîntau și singurele urme ale furtunii erau cîte o creangă ruptă ici , colo și picurii de apă ce se scurgeau de pe frunze . Ajunși la izvor , întîi a intrat fata pînă cînd apa i-a ajuns la umeri și apoi l-a chemat si pe el în apă . Au stat așa , în apa binefăcătoare

pînă cînd sîngele închegat al dragonului s-a dizolvat în apă și fata a putut să scoată năframa din rană . Au ieșit din apă și pînă s-au uscat fata a strîns din nou lemne și plante și le-a pus la fiert ca să curețe adîncul ranii . Apoi s-au întors la peșteră și iar au stat de vorbă . Cînd a venit seara au aprins un foc și la lumina lui au stat lipiți unul de celelălat tăcînd și privind dansul flăcărilor pînă au adormit . Dimineața iar au mers la izvor și au intrat din nou în apă . Era minunat să stai în preajma unei ființe magice cum era dragonul , știa atît de multe și sub înfățișarea fioroasă se ascundea defapt un suflet frumos și delicat . După trei zile fata a văzut că în adîncul rănii din pieptul dragonului a început să crescă carne nouă , sănătoasă , cea ce însemna că se vindeca și în curînd va fi din nou puternic . Îi spuse că treaba ei se terminase și că vroia să plece acasă . Degeaba a încercat dragonul să o oprească spunîndu-i că locul ei este acum lîngă el și că în lume nu mai este loc pentru ea , era prea hotărîtă să plece . I-a dat cîțiva solzi micuți din coadă care s-au transformat în aur în palma fetei și a asigurat-o că o va aștepta să se întoarcă . Fata a plecat la răsăritul soarelui și a tot mers prin pădure pînă cînd , aproape de seară a ieșit în marginea pădurii . Priveliștea ce se arăta ochilor fetei i-a tăiat răsuflarea . Ceva mai departe de ea , pe o bandă cenușie , se mișcau cu mare repeziciune niște cutii colorate iar în depărtare se zărea un oraș cu case înalte pînă la cer . S-a așezat jos și a început să observe mai cu atenție , aerul mirosea ciudat , păsărele nu cîntau sau nu mai existau pentru că pe cer zburau un fel de alte păsări strălucitoare ce făceau un zgomot asurzitor . Nici verdele crud al ierbii nu se zărea ci numai benzi cenușii . Pe măsură ce se însera casele deveneau din ce în ce mai luminate . Și cutiile ce alergau pe benzile cenușii aveau lumini . S-a culcat acolo privind pînă a adormit la casele strălucitoare și înalte pînă la cer . Dimineața a pornit spre oraș mergînd pe lîngă o bandă cenușie , așa a văzut ca în cutiile colorate ce alergau cu mare viteză erau oameni . Cînd a ajuns lîngă prima casă , s-a simțit copleșită , era atît de înaltă încît trebuia să-și lase capul mult pe spate ca să-i vadă acoperișul . Și oamenii erau schimbați , îmbrăcați ciudat , vorbind straniu încît deabia înțelegea cîte un cuvînt ici și colo , foarte grăbiți și încruntați . A încercat de cîteva ori să stea de vorbă cu cîte cineva dar nimeni nu avea timp pentru ea . S-a plimbat printre casele înalte pîna s-a simțit sufocată de mulțimea de oameni , de lipsa copacilor și a florilor . Cînd a început să se întunece și luminile din case s-au aprins învăluind totul într-o strălucire rece , a apucat drumul înapoi spre padure . Cînd a obosit , s-a lăsat jos și s-a culcat direct pe pămînt pentru că iarba nu mai exista . Dimineața , înainte de răsăritul soarelui a plecat spre pădurea ce se zărea la orizont ca o dungă verde și deabia cînd a ajuns între copaci s-a simțit liniștită , a stat un moment ca să asculte ciripitul păsărelelor , a respirat cu nesaț parfumnul pădurii și s-a răcorit de la vîntul ce adia printre copaci . Dragonul nu o aștepta la intrarea în peșteră , așa cum promisese și a trebuit să intre iar în adîncul întunecat . L-a găsit în sala cea mare , unde zăcuse rănit , stătea tot încolăcit . S-a apropiat de el și s-a speriat , arăta rău de tot , slab , cu pielea atîrnînd pe coaste , cu solzi rasfirați sau căzuți în unele locuri . Cu o voce slabă i-a spus să aibă grijă de urmașul lui , pe care îl va găsii în sala unde tine ascunsă toată cunoașterea lumii . Fata s-a aplecat și l-a mîngîiat pe bot și apoi i-a închis ochii și s-a îndreptat spre sala unde trebuia să găsească urmașul dragonului . Înainte să iasă a întors capul și a aruncat o ultimă privire dragonului , deja se transformase în piatră . A mers cu curaj mai în adîncul peșterii și a dat de o sală mai mică , plină de cărți printre care se afla noul dragon al lumii .

Stînd lîngă el și citind carțile aflate acolo a înteles că pe lume nu poate exista decît un dragon , că acesta iese din ou în momentul morții celuilalt și că moștenește toată știința și puterea predecesorilor . Tot din cărți a aflat ce sacrificiu facuse dragonul pentru ea . Îsi epuizase forțele ca să o mențină în timpul lui cînd ieșise din pădure și a vizitat orasul . Fusese peste puterile lui să controleze și să susțină doua linii temporale .

de Tonko Alexandru