duminică, 13 februarie 2011

60 de secunde !

Stau în fotoliu privind pierdut prin televizor la noaptea de afară , nu este nici o lumină aprinsă nicăieri , sînt singurul treaz în întunericul geros . Percep doar pete colorate pe ecran , ele nu au nici o însemnătate pentru mintea mea ocupată cu gîndul la „Fata viselor mele „ .

Am 1000 de întrebări să-i pun , am 1000 de doruri să-i spun , un foc de 1000 de grade îmi arde sufletul .....
Deodată între mine şi televizor apare un nor gros şi negru ca iadul iar din el aud o voce ce-mi invadeaza mintea :
- Ce-mi dai pentru 1 minut petrecut cu ea ?
- Totul ! răspund fără ezitare
- Intră în nor ! Să nu scoţi un sunet căci nu o mai vezi şi îmi iau şi partea !
Mă ridic si pătrund în întunericul lipicios şi rece .


58...57....56......
Ies din nor direct in faţa ei . Mă priveşte uimită dar nu reacţionează , doar ne privim .
51....50......49 .......
Mă aplec , îi iau mîna şi o ridic la buze sărutînd-o tandru . Apoi ,uşor , îngenunghez , îmi scot verigheta şi din nou îi iau mîna ceremonios şi-i pun verigheta mult prea largă pentru degetele ei lungi şi fine .
.....40....39....38.......
O privesc îngenunghiat şi ochii ei mari îmi arată că a înteles semnificaţia gestulului , zîmbeşte , dar tot nedumerită este .
......30....29......28.....
Îmi scriu numele pe zăpada şi o văd cum citeşte concentrată . Nu mi-a dat drumul la mîna ,dar mă priveşte atentă . Mai scriu şi numele de utilizator iar ea citeste şi se încruntă de efortul căutării în minte după trei ani de uitare ...
.....21....20.....19.....
Acum totul îi este clar , se vede după bucuria ce-i luminează faţa . Îmi zimbeşte larg şi mă priveste cu interes . Mă ridic şi îi sarut mîna din nou şi apoi îi duc mîna la inima mea şi i-o ţin strinsa la pieptul meu ca să-mi simta bătăile inimii .
....12....11....10....
Cu cealalta mîna îmi mîngîe uşor obrazul , instinctiv ne apropiem unul de celălat pîna cînd între noi numai încape nici macar un ac şi stăm aşa , savurind bucuria de a fi împreună pentru prina dată .
....5......4....3.....
Simt cum încep să devin imaterial , simte şi ea , si mă priveşte uimită . Îi sărut uşor buzele şi totul dispare.......

Mă trezesc urłînd de furie şi de neputinţă . Sînt legat cu lanţuri între doi copaci în mijlocul unui pustiu de ghiaţă iar în faţa mea pluteşte un nor alb pe care văd ca pe un ecran tot ce se întimplă cu ea după ce am dispărut .


Stă cuminte în bancă şi învîrte verigeta mea pe deget privind-o concentrată , în jurul ei colegii o asaltează cu întrebări :
-D... a primit un inel !
-Taci fată ! e o verighetă !
-D... a fost cerută in căsătorie !!!
-Cine era tipul ?
Fără să spună o vorbă , îşi ia cărtile şi pleacă , lăsînd întrebările fără răspuns .
O văd cum aleargă pe străzi spre casă şi se aşează la calculator şi caută tremurînd de nerăbdare .
Deschide pagini peste pagini în căutarea mea şi ochii i se aburesc de lacrimi cînd mă găseşte într-un sfîrşit . Citeşte cu înfrigurare ţinînd verigheta lipită de buze , din cînd în cînd , mai dă o pagină iar lacrimile îi curg şiroaie pe obraji......

Din nou urlu şi mă smucesc în lanţuri privind aceste imagini , urlu şi urletul meu este acoperit de hohote de rîs .
Mă zbat ars de gerul cosmic pe dinafară şi de pîrjolul iubirii pe dinăuntru , şi aud o voce care-mi spune veselă :
-...Şi veşnicia nici n-a început încă ....