luni, 13 iunie 2011

Aripi frînte


Baricadat în fortăreaţa mea plina de întuneric şi gheaţă ,bîntuită de demonii singurătăţii , am îndrăznit din curiozitate să deschid poarta pentru a privii lumea de afară .

Lumina m-a lovit dureros la început , apoi cînd m-am obişnuit , am simţit căldura .

Eram uimit de cea ce vedeam , iarba verde , florile , oamenii ....totul era minunat .

În clipa în care am încercat să fac un pas înafară ,soarta a trîntit poarta lovindu-mă grav .

Acum eu bîntui pe culoarele îngheţate ale fortăreţei , transformat în demon al singurătăţii , tînjind după lumea de afară . Abia după transformare am înţeles .

Căldura de afară era fericirea !!!

Acum , eu ,ca demon al singurătăţii , bîntui imensa fortăreaţă de ghiaţă , toţi ceilalţi demoni fug din calea mea , nu că le-ar fi frică de mine dar fiecare se teme pentru viaţa lui .

Întîlnirile între demoni se termină întotdeauna cu moartea unia dintre ei , supravieţuitorul absoarbe forţa vitală şi odată cu ea şi cunoştinţele învinsului . Pereţii culoarelor sînt pline de trofee şi mesajele învingatorilor , ici un demon atîrnat cu capul în jos şi cu mesajul : „Vă aştept în Sala Mare !” ,mai încolo un cap retezat cu un alt mesaj : „Turnul de Sud vă va fi mormîntul !”.

Am avut şi eu întîlnirile mele , de asta o aripă o tîrîi după mine , scoasă din articulaţie , de asta am un corn rupt de la jumătate şi schiopăt de la rana singerîndă din piciorul drept . Ultimul demon pe care l-am învins cunoştea o cameră secretă , spre ea mă înderpt acum cu speranţa că voi găsii calea de trecere în lumea oamenilor .

Apăs o piatră din perete , răsucesc un suport de făclie şi o parte de zid se mişcă dezvăluindu-mi intrarea . Patrund într-o sală cu pereţii plini de cărţi , pe mese sînt adunate tot felul de aparate . Din amintirile celuilalt demon stiam tot ce trebuie să fac .

Am improvizat o forje şi am pus la înroşit piatra căzuta din cer . Cînd a devenit aproape albă şi scînteile săreau din ea am început să o bat cu barosul recitînd incantaţiile din Marea Carte a Lumilor . Cu fiecare lovitură , cu fiecare cuvînt , îmi transformam frustrarea singurătăţii în ură , o ură totală .

Cînd bucata de metal a ajuns o tablă , am început să o slefuiesc cu palma mea solzoasă si să recit alte incantaţii . Cu fiecare trecere a palmei peste suprafaţă , celelalte sentimente se transformau în furie , o furie distructivă .

Cînd mi-am văzut chipul , clar reflectat de oglinda astfel făurită , am sprijinit-o de perete si am recitat plin de ura şi furia răzbunării formula de trecere între lumi . Eram hotărît să distrug acel tărîm al cădurii sufleteşti şi al iubirii spre care soarta îmi refuzase trecerea .

Cînd oglinda s-a luminat , mi-am luat avînt ca să săr prin ea, ştiind că vîrtejul de lumină mă va duce unde doresc dar la jumătatea saltului m-am oprit şi am incremenit privind imaginile .

Pe un cîmp plin de flori , o fată cu părul castaniu culegea doar pe cele de culoare roşie şi le impletea în cumună . S-a oprit o clipă si a privit în zare , atunci i-am văzut ochii mari şi albaştrii care au topit dintr-o data tot ce era rău în mine .

Nu puteam să distrug o asemenea frumusete .

Am rămas să privesc în continuare acea făptură minunată care reuşise să scoată din adîncurile îngheţate ale sufletului meu cel mai frumos sentiment cu putinţă : Iubirea !